SELECȚIONAȚI ÎN LOTUL NAȚIONALEI UNDER 20

0
292

Doi fotbaliști ai Gloriei Buzău, Sergiu Pîrvulescu și Robert Sălceanu, au fost selecționați în lotul României Under 20, pentru amicalele din această lună, cu selecționatele similare ale Cehiei și Portugaliei.

Sergiu Pîrvulescu a bifat patru prezențe în campionat, în timp ce Sălceanu, cu evoluții mai modeste în acest început de sezon, a fost folosit în trei partide. În cel mai recent meci al Gloriei Buzău, de la Dej, Sălceanu nu a fost introdus pe teren.

Niciunul dintre cei doi jucători ai Buzăului nu este străin de acțiunile naționalei. Pîrvulescu a făcut parte din loturile Under 15, 16, 17, 18, 19 și 20, fiind jucător de bază în naționala care se califica la Campionatul European Under 19, organizat de Slovacia, în 2022. Fundașul Gloriei a fost titular și la turneul final, în naționala antrenată pe atunci de Adrian Văsâi.

Robert Sălceanu a participat la acțiuni ale loturilor Under 18, 19 și 20, fiind de asemenea în vizorul tehnicienilor Federației de Fotbal, indiferent de selecționer.

România Under 20 va juca meciul amical cu Cehia pe   7 septembrie, la Târgoviște, iar cu Portugalia, pe 12 septembrie, în deplasare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here