Cei care au fost acceptați în programul „Casa verde” își pot alege, începând de ieri, un instalator din cei 515 verificați de AFM. Pentru a alege un instalator validat de AFM, beneficiarii trebuie să se autentifice în aplicaţia online şi să selecteze programul fotovoltaice. Cu ajutorul unui motor de căutare a instalatorilor, după judeţ şi localitate, beneficiarul selecteaza instalatorul dorit şi apoi trimite solicitarea.
Aplicantii au termen de 90 de zile pentru alegerea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei. Acesta va efectua analiza documentelor şi va aproba cererile solicitanţilor eligibili, în termen de maximum 30 de zile. După publicarea pe site-ul AFM a listei solicitanților aprobați, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice. Implementarea se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi în care se va obţine certificatul de racordare.
Când aleg instalatorul, oamenii trebuie să fie atenţi la condiţiile în care lucrează firma respectivă, ce include pachetul oferit de instalatori şi calitatea produselor.
Până acum, peste 5.000 de beneficiari şi-au ales instalatorul pe platforma AFM.*