UN EGAL CU ȘANSĂ PENTRU GLORIA BUZĂU

0
300

Gloria Buzău și Chindia Târgoviște și-au împărțit punctele în derby-ul etapei cu numărul trei, din Liga 2. Echipa din Crâng nu a jucat mai nimic în prima repriză, cel mai bun om al trupei buzoiene fiind Greab, portar care a scos un gol ca și făcut în minutul 19, la șutul lui Moldoveanu.

Repriza a doua a fost mai animată, dar tot oaspeții au condus ostilitățile. La cinci minute de la reluare, același Greab s-a remarcat din nou, la șutul expediat de la marginea careului de Matiș. Boțogan l-a mai pus o dată la încercare pe portarul Gloriei, cu un șut de la șaisprezece metri. Golul Chindiei a venit în minutul 80. Andrei Șerban a reluat la vinclu, imparabil. De data aceasta portarul Buzpului nu a mai putut face nimic. Cinci minute mai târziu, Gloria a egalat la capătul unei faze fixe. Proaspăt intrat, Chică-Roșă a înscris cu capul, după un corner de pe partea dreaptă.

Împotriva cursului jocului, Buzăul putea pleca de la Târgoviște cu toate cele trei puncte. Dumitrache, intrat, de asemenea, în repriza secundă, a făcut ce-a vrut cu trei apărători ai Chindiei, a pătruns în careu, dar șutul său nu a găsit colțul lung al porții lui Răilean.

Cu cinci puncte acumulate în trei etape, Gloria Buzău este pe locul 8, la egalitate cu Steaua, Slobozia și Slatina. Etapa viitoare, pe 26 august, la Buzău vine Metaloglobus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here