VITEZOMANI „FRÂNAȚI” DE POLIȚIȘTI

0
341

Drumurile din județul Buzău sunt în continuare un real pericol din cauza șoferilor imprudenți, dar mai ales a celor care gonesc cu inconștiență. O arată și cele mai recente controale rutiere ale polițiștilor. Într-o singură zi, oamenii legii au depistat zeci de vitezomani. Numai pe drumul european 85, aproape 40 de șoferi au fost lăsați pietoni, cei mai mulți dintre ei din cauza vitezei excesive.

Tot pe „Drumul Morții”, radarul a înregistrat un șofer care circula cu o viteză record: aproape 200 km/h, în apropierea unei localități.

Din cauza vitezei și a depășirilor neregulamentare polițiștii buzoieni au aplicat aproape 270 de amenzi și au reținut 85 de permise. Sub ,,lupa” polițiștilor s-au aflat și șoferii care au consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce. Așa au dat peste un buzoian care s-a urcat la volan aproape de comă alcoolică. Cu dosar penal pentru consum de droguri s-au ales și trei șoferi care au tranzitat drumurile din județ.

Acțiunea polițiștilor buzoieni a fost  monitorizată și de la înălțime, de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here