NOUA LEGE A EDUCAȚIEI ADUCE MAI MULTE INTERDICȚII PENTRU ELEVI, ÎN SPAȚIUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

0
274

Din această toamnă, elevii vor avea mai multe interdicţii în timpul orelor de curs, dar și în incinta unităților de învățământ, potrivit noii legi a învățământului preuniversitar. Astfel, vor fi sancționate modificarea documentelor școlare, deținerea sau consumul de droguri sau băuturi alcoolice, introducerea de arme sau de obiecte care pot pune în pericol viața colegilor și a personalului didactic sau provocarea și participarea la acte de violență. În noua lege a educației, elevilor din clasele primare, gimnaziu și liceu le este în continuare interzisă folosirea telefonului mobil în timpul orelor, așa cum se întâmpla și până acum. Interdicția este valabilă și pentru învățământul preșcolar, adică la grădiniță. Diferența este că interdicția a fost trecută acum și în Legea Educației și prevede că profesorii pot prelua telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice de la elevi. Acestea pot fi returnate, după caz, părinților sau elevilor. Nu se specifică însă concret în ce situații profesorul poate preda telefonul elevului și când îl poate preda părintelui, la sfârșitul orei sau al zilei.

De asemenea, în noua lege se precizează și faptul că elevii pot folosi telefoanele mobile în scopuri educative, în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. Toate aceste reguli nu se aplică în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale care pot folosi echipamentele de comunicații electronice. În cazul elevilor de liceu, rămâne la decizia școlii în ce condiții li se interzice folosirea telefoanelor mobile. Totodată, documentul mai prevede că în situații de urgență utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic.

Sancțiunile pentru nerespectarea regulamentului școlar pot ajunge până la exmatricularea elevilor în cazul săvârșirii unor fapte foarte grave.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here