MAI PUȚIN TIMP ÎN TRAFIC. S-AU ÎNCHEIAT LUCRĂRILE DE LA SIRIU, PE DN 10

0
453

Vești bune pentru șoferii care circulă pe Drumul Național 10 Buzău-Brașov. Ei vor scăpa, cât de curând, de timpul lung pierdut în coloană, la semafoarele amplasate în zona barajului de la Siriu.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău anunță că lucrările la kilometrul 80 s-au încheiat zilele trecute, după câteva luni în care, în zonă, au fost amplasate plase de protecție pe versantul de pe marginea drumului național, astfel încât pietrele să nu mai alunece pe șosea și să pună în pericol participanții la trafic.

Odată cu finalizarea lucrărilor, șoferii așteaptă mutarea semafoarelor, astfel încât tronsonul cu restricții să fie mult mai scurt, cu 800 de metri, ceea ce va însemna mai puțin timp pierdut în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here