În această săptămână, Primăria Buzău a început cea de-a treia etapă de dezinsecție din muncipiu, ce va dura până la data de 31 iulie. Acțiunea a fost demarată după ce buzoienii s-au plâns de numărul mare de țânțari care au invadat orașul. Substanța folosită este Flytrin și este avizată de Ministerul Sănătății. Acțiunea se va desfășura după un program stabilit, însă, dacă vremea va fi nefavorabilă, activitatea programată în ziua respectivă se va executa în ziua următoare care permite efectuarea în condiții optime. Cea de-a treia etapă de dezinsecție se va realiza la sol, în toate cartierele și parcurile din oraș, și are drept scop principal combaterea țânțarilor. Astfel de acțiuni vor fi continuate și în luna august, în alte două etape.