TABERELE ȘCOLARE DIN BUZĂU RĂMÂN ÎNCHISE

0
277

Pentru al patrulea an consecutiv, județul Buzău nu are nicio tabără școlară funcțională! Taberele de la Poiana Pinului și Arbănași, transformate la începutul pandemiei în centre de carantină pentru pacienții infectați cu COVID, rămân închise și în această vară.

Cele două centre de agrement, care făceau vara mai frumoasă pentru mii de copii din toată țara au ajuns în paragină și au nevoie de investiții pentru reabilitare și dotare cu mobilier nou.

Autoritățile buzoiene consideră că o soluție pentru reintroducerea în circuit a taberelor școlare de la Arbănași și Poiana Pinului este trecerea acestora în administrarea instituțiilor publice locale.

Tabăra Poiana Pinului, situată în localitatea Haleș, comuna Tisău, dispune de o capacitate de cazare de 285 de locuri, având clasificare de 2 stele.

Centrul de agrement Arbănași, de pe Valea Slănicului, în comuna Beceni, are o capacitate de cazare de 123 de locuri și are tot 2 stele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here