MULTE NOTE DE 10 OBȚINUTE DE ELEVII BUZOIENI, LA EVALUAREA NAȚIONALĂ

0
265

În judetul Buzău a plouat cu note de 10.   16 elevi au luat medii de 10, cele mai multe dintre ele fiind obținute de elevii Școlii Gimnaziale Nr.11, din municipiul Buzău. De asemenea, 56 de elevi au luat 10, la limba română, iar alți 48 au obținut nota maximă la matematică.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, opt unități de învățământ au o promovabilitate de 100%, în timp ce în două școli, procentul este  zero. Este vorba despre o școală din mediul rural și despre o unitate de învățământ din municipiul Râmnicu Sărat.

Totodată, șefii din învățământul buzoian spun că procentul de promovare din acest an este mult mai scăzut față de anul trecut. În urma acestor date parțiale de la Evaluarea Națională, județul Buzău se află sub media națională, unde rata de promovare este  de 76,2%.

Datele parțiale mai arată că aproape 850 de elevi nu au promovat Evaluarea Națională, adică au luat sub media 5. Elevii nemulțumiți de note care au depus contestație vor afla rezultatele finale abia pe 4 iulie, atunci când vor fi afișate la centrele de evaluare din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here