Lucrările de modernizare a municipiului Râmnicu Sărat sunt în plină desfășurare. În aceste zile, echipele de constructori realizează lucrări pe mai multe artere din oraș. Lt. Sava Roșescu și Costieni sunt unele dintre arterele pe care se desfășoară lucrările premergătoare asfaltării.
Lucrările de modernizare a infrastructurii au ajuns și în cartierul Slam Râmnic. Și în această zonă au demarat lucrările premergătoare asfaltării și modernizării trotuarelor. Pe strada Mihail Sadoveanu a început execuția canalizațiilor subterane pentru rețelele de telecomunicații și apa pluvială.
Autoritățile locale fac un nou apel la râmnicenii care locuiesc pe străzile care sunt cuprinse în proiectul de modernizare, pentru a finaliza branșamentele la serviciile de apă și canal.
Anul acesta, în municipiul Râmnicu Sărat, au demarat lucrări de modernizare și reabilitare în cartierele aflate la periferie, zone care nu au fost asfaltate niciodată.