Un bărbat din satul Sărata, comuna buzoiană Ulmeni, și-a ucis soția și apoi a sunat la poliție, unde și-a anunțat fapta. Nenorocirea s-a produs duminică seara. Cei doi au mers în dimineața aceleiași zile la câmp pentru a aduna buruieni, iar pe durata întregii zile s-au certat încontinuu.
Martorii spun că amândoi ar fi consumat atât de mult alcool, că abia mai puteau vorbi coerent. Spre seară, neînțelegerile dintre ei au continuat. La un moment dat, într-un exces de furie, bărbatul de 52 de ani s-a enervat, a pus mâna pe o lopată și a lovit-o pe femeie. Anchetatorii spun că buzoianul și-a înjunghiat soția de mai multe ori. Femeia de 52 de ani a murit pe loc.
Când și-a dat seama de nenorocirea pe care a făcut-o, speriat, bărbatul a sunat la poliție. Surse din anchetă spun că omul ar suferi de afecțiuni psihice, era pensionat pe caz de boală și că, de ceva timp, ar fi renunțat la tratament. El a fost arestat preventiv pentru omor calificat. Cei doi erau căsătoriți de peste 20 de ani și aveau un fiu, care era plecat la muncă în străinătate.