INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ : ÎN 2022, VENITURILE TOTALE MEDII LUNARE, ÎN CREȘTERE CU 14 %.

0
313

Veniturile totale medii lunare au fost, în ţara noastră, anul trecut, de aproape 6.500 lei pe gospodărie, în creştere cu aproape 14% faţă de anul 2021, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Cheltuielile au fost însă de 5.611 lei, adică peste 85% din banii câştigaţi.

La nivel de oraşe, venitul total lunar a depăşit 7.000 lei, adică a fost de 1,3 ori mai mare decât la sate.

Românii au cheltuit în 2022 aproape 90% din ce au câştigat într-o lună, în medie 5.600 de lei pe gospodărie. Cu 15% mai mult faţă de 2021, creștere pusă și pe seama inflației. Mâncarea îi  costă pe români 1.200 de lei iar facturile şi întreţinerea casei ajung la 570 de lei. Surprinzător este faptul că, pe locul trei găsim alcoolul şi ţigările, care iau din  portofel aproape  265 de lei. În schimb, oamenii au   mai tăiat din cheltuielile pentru sănătate, din ieșirile în oraş şi din educație. Pentru cărţi sau cursuri un roman a  alocat o sumă derizorie – doar 17 lei. Pe lângă cheltuieile de consum, care au însumat 3450 de lei, o parte semnificativă din venit a ajuns la stat, prin impozite și contribuții. Vorbim de 1.800 de lei. Într-un an cu scumpiri mari, oamenii au făcut totuşi şi ceva economii, în medie 850 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here