RĂMÂNE PE BANCA TEHNICĂ

0
260

Este cert! SCM Gloria Buzău va fi antrenată și în sezonul viitor de Daniel Anca.

Aceasta chiar dacă ratarea calificării în cupele europene a pus sub semnul întrebării viitorul tehnicianului pe banca tehnică a echipei feminine de handbal Gloria Buzău. În același contect, unii chiar au cerut revenirea la Buzău a antrenorului Ovidiu Mihăilă. Conducerea clubului buzoian a negat, însă, categoric, aceste zvonuri, mai ales că o eventuală despărțire de Daniel Anca ar fi costat scump gruparea de handbal.

La venirea sa la Gloria Buzău, la începutul acestui an, buzoianul Daniel Anca a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea din Crâng, fără a se putea activa vreo clauză de obiectiv pe doar jumătate de an competițional. Astfel, ruperea înțelegerii cu tehnicianul ar fi însemnat o sumă destul de mare de achitat către tânărul tehnician, care a și declarat că vrea să formeze o echipă mai puternică în viitorul sezon, dorind să rămână la echipă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here