MINISTERUL EDUCAȚIEI MODIFICĂ REGULAMENTELE ȘCOLARE. DASCĂLII CONTINUĂ GREVA GENERALĂ

0
287

Ministerul Educației a lansat un proiect de modificare a regulamentelor școlare, astfel încât directorii să poată încheia mediile elevilor doar cu notele obținute până acum. Iar profesorii care participă la cursuri să ajute la examenele finale.

Între timp, în jur de 150.000 de angajați rămân în grevă, iar liderii de sindicat anuntă că un nou miting de amploare va avea loc mâine  în Capitală. Pe de altă parte, guvernul precizează că va adopta joi un memorandum care va fi publicat în Monitorul Oficial, pentru a garanta creșterile salariale ale profesorilor.

Liderii de sindicat vor să vadă dacă acest memorandum are o garanție juridică și nu e doar o primisiune, acest acord nu are puterea unei legi, ci este un simplu document intern al Executivului.

În prezent, media unui elev poate fi încheiată dacă în catalog există un număr de note echivalent cu numărul săptămânal de ore pentru acea materie plus unu. Adică, la 3 ore de matematică pe săptămână, e nevoie de 4 note. Ministerul Educației și-a anunțat intenția de a schimba din scurt regulamentul de funcționare a unităților de învățământ, astfel încât la orice disciplină să fie suficiente 2 note pentru a calcula media.

Oficialii încearcă să rezolve și problema încheierii mediilor, la clasele unde profesorii refuză acest lucru. Peste câteva zile, noul ordin de ministru ar putea acorda acest drept directorilor, care au rol de angajator.

Ministerul Educației  ia în calcul ca probele de competențe să fie echivalate cu notele din timpul anului școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here