Autor: Daniel Țigleanu
Un apel disperat la 112 i-a pus în alertă pe pompierii prahoveni, luni după-amiază. Ei erau anunțați că în albia râului râului Teleajen a fost găsit trupul unui bărbat. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Prahova, plutonier major Raluca Vasiloae ,,cinci subofițeri au intervenit pentru scoaterea cadavrului din albia râului Teleajen, în zona satului Coada Malului, comuna Măgurele”. La locul macabrei descoperiri făcute de un sătean, care tocmai trecea prin zona respectivă, au ajuns și polițiștii. Localnicii le-au spus oamenilor legii că bărbatul, în vârstă de 67 de ani, este din satul Fundeni, Gura Vitioarei.
Se pare că acesta ar fi încercat să traverseze râul, însă la un moment dat, el s-ar fi împiedicat, a căzut și s-a lovit la cap. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cum anume s-a produs tragedia. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploiești, pentru necropsie.