EMOȚII MÂINE, PENTRU ZECI DE MII DE ABSOLVENȚI AI CLASEI A XII-A

0
1610

Autor: Newss.ro

       Primele rezultate ale Bacalaureatului vor fi afișate marți, 12 iulie, până la ora 16.00, urmând ca în cursul aceleiași zile, până la ora 20.00 să fie depuse contestațiile. Absolvenții clasei a XII a vor afla rezultatele finale abia pe 16 iulie.

       Prima etapă a Bacalaureatului, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, s-a desfăşurat în perioada 13-15 iunie. Între 21 – 24 iunie a avut loc proba de competențe digitale. În săptămâna 27 iunie – 1 iulie, candidaţii au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

      Luni, 4 iulie, elevii au dat proba scrisă la Limba Română, iar miercuri, 6 iulie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. Ultimul examen a avut loc vineri, 8 iulie – o probă la alegere la una din 10 materii (Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Sociologie, Filosofie, Logică, Psihologie sau Economie).

          În perioada august – septembrie, absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul în această sesiune se pot înscrie la cea de-a doua sesiune. Prima probă va fi susținută pe data de 16 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here