UN FESTIVAL DE ZÂMBETE

0
485

A fost un weekend plin de zâmbete, la Rm Sărat. Epigramiști din toată țară, dar și de pe celălalt mal al Prutului au participat la prima ediție a Festivalului Național de Satiră și Umor ,,Ion I. Pavelescu,,. Inițiativa organizării acestui eveniment aparține râmnicencei Mirela Grigore, profesor în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncoveanu,, ,membră a Uniunii Epigramiștilor din România și a Cenaclului ,,Nicolae Grigore Mihăescu –NIGRIM”. Trofeul festivalului a fost câștigat de epigramistul Gheorghe Dănăilă.

Toți umoriștii s-au arătat încântați de atmosfera primei ediții a acestui festival.

În cadrul festivalului a avut loc și o lansare de carte, iar o scriitoare din lumea epigramiștilor a fost sărbătorită de cei prezenți.

La Festivalul Național de Satiră și Umor ,,Ion. I Pavelescu,, au fost prezenți și oaspeți din Republica Moldova.

Participanții la eveniment au avut parte și de alte surprize. Portrete ușor caricaturale ale prietenilor umoriști, au fost prezentate în expoziția personal,  ,,Niște umoriști,, , semnată de Marian Avramescu. Expoziția este găzduită de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”din Râmnicu Sărat. De asemenea, publicul a putut admira o altă expoziție a caricaturistului în cadrul Muzeului Municipal ,,Octavian Moșescu,,.

La festival au fost prezente și autorități locale și județene, care au avut numei cuvinte de laudă despre activitatea umoriștilor, precum și despre celelalte activitățile culturale organizate la Râmnicu Sărat.

Participanții de la gala festivalului s-au putut bucura și de un moment artistic realizat de elevii Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu,,. Festivalul Național de Satiră și Umor poartă numele epigramistului râmnicean, Ion I. Pavelescu, fratele epigramistului Cincinat Pavelescu. Fost sef de cabinet în Ministerul Cultelor, Ion I. Pavelescu s-a născut în 1889 la Râmnicu Sărat și a murit în anul 1924.  Pavelescu s-a distins, îndeosebi, în arta sonetului și epigramei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here