ROMÂNIA, PE LOCUL AL DOILEA LA IMPORTUL DE GRÂU

0
360

România este al doilea cel mai mare importator de grâu din Uniunea Europeană – arată datele Comisiei Europene. Din Ucraina, ajunge la noi și cantitatea cea mai importantă de porumb și orz, dar mare parte are ca destinație alte țări. Datele Comisiei Europene vin în contextul în care Slovacia, Ungaria și Polonia au suspendat deja importurile din Ucraina. Poziția României rămâne deocamdată aceeași, importurile continuă și tranzitul este permis, în ciuda protestelor fermierilor români.

Slovacia s-a alăturat Poloniei și Ungariei și suspendă importul de cereale și alte produse alimentare din Ucraina, invocând faptul că produsele ieftine ucrainene afectează producătorii interni.

Cum traseul cerealelor venite din Ucraina prin culoarul de la Marea Neagră nu sunt monitorizate, cantitățile care rămân pe teritoriul României se pot doar estima – arată analiza celei mai mari companii de consultanță Ukraine Agro-Consult.

Exporturile de grâu din perioada ianuarie-martie 2023 făcute de Ucraina au fost peste media ultimilor cinci ani. Principala destinație a fost Turcia, unde a mers 20% din cantitate.
România a primit 16%, iar Polonia 7 procente.

Datele Comisiei Europene privind perioada iulie 2022 – aprilie anul acesta arată că România a adus din afara blocului comunitar aproximativ 840.500 de grâu, fiind al doilea cel mai mare importator, după Estonia.

De obicei, orzul ucrainean ajungea în China. Anul acesta, principala destinație a fost România.

Biroul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, arată că doar 16% din importurile de orz din Ucraina livrate la noi anul trecut au și rămas în țară. La fel, în cazul porumbului.

Suntem a doua destinație după China pentru porumbul ucrainean, dar cea mai mare parte merge către țări din Asia și Africa.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va vorbi cu omologul său ucrainean despre măsurile ce pot fi luate pentru ca fermierii români să nu mai aibă de suferit.  Ministrul spune că așteaptă răspunsul la scrisoarea adresată președintei Comisiei Europene.

PSD se grăbește însă și anunță că va cere în coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să determine Guvernul să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here