GREVĂ LA PREFECTURĂ

0
241

Aproape 30 de angajaţi ai Prefecturii Buzău, sindicaliști afiliați Sindicatului ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, vor opri luni, 10 aprilie, lucrul la sediul instituţiei, nemulţumiţi fiind de salarii. Protestatarii doresc ca salarizarea personalului din Prefectură să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

Angajații din Prefectura Buzău spun că, începând cu 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale, mai puțin cei din Instituția prefectului. Practic, un angajat din Prefectură are un salariu mult mai mic decât un angajat din Consiliul Judeţean, primării ori servicii publice deconcentrate.

Sindicaliștii mai cer ca prefecturile să treacă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne la Secretariatul General al Guvernului. Cei aproape 30 de angajați ai Prefecturii Buzău anunță că vor continua greva și în zilele ce vor urma, până când le vor fi soluționate revendicările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here