Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă cameră sesizată, inițiativa USR-PNL „Fără păcănele lângă școli”. Decizia a fost luată 97 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.
Cea mai importantă modificare este faptul că pe o distanță de 300 de metri pietonali față de instituțiile de învățământ sunt interzise spațiile în care se desfășoară jocuri de noroc.
Un alt amendament adoptat este că aceste jocuri legate de păcănele să nu mai poată să fie funcționale în baruri.
“Acest lucru este foarte bun pentru că din păcate, am arătat în spațiul public și am discutat despre acest lucru, din școli, din licee, deși nu au voie, cu rucsac în spate, elevi care au sub 18 ani intră direct în sala de jocuri de noroc, direct la păcănele, pentru că sunt în proximitatea liceelor. E foarte simplu să faci acest lucru când ai tentația sub nas. Trebuie să ne preocupăm ca această legislație să fie din ce în ce mai strictă. Acest lucru va trebui discutat mult mai serios, având toate proiectele privind interzicerea publicității pentru jocurile de noroc, modalitatea în care restricționăm prezența acestor sedii în promximitatea locurilor unde copiii se simt în elementul lor”, a declarat Alina Gorghiu, PNL.
Senatorul USR Sebastian Cernic a apreciat raportul de admitere a comisiei parlamentare drept „o victorie a bunului-simț și al responsabilității”.
Proiectul de lege se află în procedură de urgenţă în Parlament, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă ca prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.