BRANȘĂRI GRATUITE LA REȚEAUA DE APĂ ȘI CANALIZARE

0
280

Sute de buzoieni cu venituri mici vor fi branșați gratuit, până la limita de proprietate, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare existente. Este vorba despre o investiție nerambursabilă derulată de Compania de Apă Buzău și finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul vizează nu numai locuitori din mediul rural, ci și aproape 50 de cetățeni din municipiul Buzău, acolo unde există deja rețea de apă și respectiv de canalizare.

Cetățenii trebuie să știe că lucrările de branșare și racordare se realizează gratuit de către Compania de Apă doar până la poartă. De aici, costurile vor fi suportate de către beneficiari. Mai exact, în  cazul racordării la apă, lucrările vor fi gratuite  până la contorul
căminului de branșament, iar în cazul canalizării, căminul de racord este definit la limita între proprietatea publică și proprietate privată.

În cadrul proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt incluși cetățenii cu venituri mici din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat dar și din localitățile Săhăteni, Pietroasele, Cislău, Puiești și Chiojdu. Valoarea totală eligibilă nerambursabilă a
proiectului este de peste 1.000.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here