BILETE DE TRATAMENT BALNEAR PENTRU PENSIONARI

0
410

Aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), fondurile totale aprobate în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor fiind majorate în acest an la 300 de milioane de lei.

Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a biletelor la tratament balnear asigurate de CNPP. Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. La acestea se adaugă şi biletele de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here