NOI TITLURI DE STAT, EMISE DE MINISTERUL DE FINANȚE

0
330

Românii pot investi, în luna martie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,2%, 7,5%, respectiv 8%. Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 1 – 28 martie 2023 online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.

Titlurile pot fi cumpărate  și de la unităţile Trezoreriei Statului,  dar și prin subunităţile poştale ale Companie Naţionale Poşta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Veniturile obținute din titlurile de stat sunt neimpozabile.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here