”MĂRȚIȘOR CĂLĂTOR”, ÎN BELGIA

0
283

Și în acest an, Institutul Cultural Român de la Bruxelles a invitat Muzeul Județean Buzău să expună în Flandra de Jos, în Regatul Belgiei inedite mărțișoare tradiționale, dar și din perioada comunistă. Anul trecut, aceeași expoziție, denumită generic ”Mărțișor călător”, a fost în vizită la Bruxelles, de asemenea la invitația Institutului Cultural Român.

În cadrul expoziției, 12 panouri de mari dimensiuni cu informații despre mărțișor, cu imagini și text în limbile română, engleză și franceză, pun în valoare tradiția românească inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. De asemenea, inițiativa are ca scop să prezinte tradițiile și obiceiurile specifice culturii române comunității belgiene, în vederea unei mai bune comunicări și cunoașteri între comunitatea română și cea flamandă. Expoziția ”Mărțișor călător” poate fi vizitată până la sfârșitul lunii martie, după care se va întoarce acasă, la Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here