INVESTIȚII ÎN PIEȚE

0
317

Piețele din municipiul Buzău vor intra într-un amplu proces de modernizare. O spun reprezentanții societății Piețe, Târguri și Oboare care și-au propus să ofere buzoienilor condiții mult mai bune de a-și face cumpărăturile. Pentru început, societatea va muta Piața de Lactate, în Piaţa Centrală. Investiția, care se ridică la aproape 250.000 de lei, ar urma să fie demarată cel mai probabil după Paște.

După ce va fi renovat, imobilul în care a funcționat Piața de Lactate va fi închiriat unei alte firme. Tot pe parcursul acestui an, societatea Piețe, Târguri și Oboare are în vedere și modernizarea Pieței de mărfuri, cunoscută de buzoieni drept Piața de păsări.

În ceea ce privește Piața Centrală, până acum, societatea Piețe, Târguri și Oboare a realizat mai multe investiții, în funcție de bugetul pe care l-a avut la dispoziție. În acest an, societatea vrea să monteze în Piață un sistem de iluminat prin panouri fotovoltaice.

De asemenea, societatea Pieţe, Târguri şi Oboare, cu sprijinul Primăriei Buzău, dorește crearea unui depozit frigorific în care producătorii să îşi poată păstra fructele şi legumele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here