VICTORIE PE FINAL PENTRU HANDBAL CLUB BUZĂU

0
251

Victorie la limită, dar foarte prețioasă, în weekend-ul trecut, pentru Handbal Club Buzău, în deplasarea cu CSM Odorheiu Secuiesc.

Prima repriză a fost extrem de echilibrată, ambele combatante preluând pe rând conducerea. Niciuna dintre echipe nu a reușit însă desprinderea, cea mai mare diferență înregistrată pe tabelă fiind de două goluri, 4-2 pentru gazde, în debutul meciului. Echipa din Harghita s-a aflat la conducere spre finalul primei reprize, însă Buzăul a egalat la 16 și a trecut în avantaj chiar înainte de pauză.

Se părea că în partea a doua a partidei, Handbal Club Buzău, echipă mai familiarizată cu rigorile Ligii Naționale, va face diferența. Buzoienii au condus chiar și la patru goluri, momente în care victoria părea deja adjudecată. Gazdele nu au cedat, însă, reușind să egaleze la 32. Handbal Club Buzău a închis însă conturile, în ultimele momente ale meciului, când a punctat de două ori. Ultima reușită a harghitenilor a contat doar pentru statistici. La final, un 34 la 33 pentru Buzău, scor care urcă echipa lui Armanu până pe locul 9 în Liga Zimbrilor.

Etapa viitoare, pe 11 februarie, Handbal Club Buzău va juca acasă, cu CSM Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here