PROGRAMUL “NOUA CASĂ” 2023, APROBAT DE GUVERN

0
375

Cei care vor să îşi cumpere o locuinţă cu avans minim pot pregăti deja dosarul pentru Noua Casă. Programul a fost aprobat de Guvern,  plafonul pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui program  fiind stabilit la valoarea de 1,5 miliarde de lei. Creditele garantate de stat sunt însă mai greu de accesat anul acesta. E nevoie de un salariu mai mare, pentru că şi rata s-a dublat în 12 luni. Cei care vor să-și cumpere o casă de până în 70.000 de euro trebuie să dea un avans de 5%, adică 3.500 de euro. La un credit ipotecar normal, băncile cer minim 15% avans. Pentru imobile mai scumpe, de până în 140.000 de euro, avansul crește la 15%, adică e nevoie de 21.000 de euro. Până acum, aproape 300.000 de români au beneficiat de creditele garantate de stat.

Începând din 2022, cei care doresc să-și cumpere locuințe prin programul Noua Casă trebuie să le asigure la valoarea de piață existentă la momentul încheierii asigurării, nu la valoarea de piață de la momentul acordării garanției, cum era înainte.

Cei ce achiziționează o locuință prin programul Noua Casă n-o vor putea vinde timp de cinci ani de la cumpărare, iar atunci când vine vorba de închiriere, acest lucru se va putea face doar cu acordul băncii și al Ministerului Finanțelor.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here