ÎNAPOI LA ȘCOALĂ, CU MĂSURI DE PROTECȚIE

0
307

Elevii din municipiul Râmnicu Sărat au început școala cu un triaj zilnic, dar și cu recomandarea de a purta masca de protecție. La Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu,,,ieri, elevii din ciclul primar au fost prezenți la cursuri într-un procent de 80 la sută.

În fiecare zi, în unitatea de învățământ se realizează un triaj epidemiologic de către personalul medical. Dascălii recomandă și părinților să monitorizeze cu atenție stare de sănătate a copiilor înainte ca cei mici să vină la cursuri.

Dascălii recomandă elevilor să poarte masca de protecție pentru a evita răspândirea infecțiilor respiratorii. Conducerea unității de învățământ a pus la dispoziția cadrelor didactice măști de protecție din stocurile anterioare.

Potrivit Ministerului Educației, părinții trebuie să anunțe dacă elevii prezintă simptome de gripă sau alte infecții respiratorii, în școli trebuie să facă un triaj zilnic, iar sălile de clasă trebuie dezinfectate și aerisite periodic. De asemenea, elevii vor fi instruiți despre modul în care trebuie să se comporte în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here