AU AJUNS DE LA DISTRACȚIE, LA SPITAL

0
296

Revelionul nu a fost pentru toți râmnicenii un prilej de bucurie. Pentru unii sărbătoarea s-a sfârșit la spital, deoarece au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Printre ei s-au aflat, ca în fiecare an, cei care nu au ţinut cont că mâncărurile grele pot să le creeze neplăceri. Chiar și așa, s-au bucurat, fără măsură, din toate delicatesele.

La trecerea în Noul An, la Spitalul Municipal din Rm Sărat nu s-a născut niciun copil. În schimb medicii se confruntă, în continuare, cu un număr semnificativ de viroze și pneumonii în rândul copiilor.

Specialiștii recomandă persoanelor care au anumite afecţiuni să urmeze regimul prescris de medici. Astfel, un cardiac ar trebui să mănânce nesărat dacă are o astfel de indicaţie, şi să asocieze la carnea de porc legume şi zarzavaturi. Persoanele cu afecţiuni renale ar trebui să mănânce cu prudenţă carne, iar diabeticii ar trebui să consume alimente care nu conţin zahăr.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here