ARTIFICII CONFISCATE

0
282

În ciuda controalelor polițiștilor, în municipiul Buzău sunt comercializate, ilegal, artificii sau petarde extrem de periculoase, interzise prin lege. Zilele trecute, polițiștii au depistat trei buzoieni, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, care ofereau spre vânzare nu mai puțin de 25 de kilograme de articole pirotehnice periculoase. Toată marfa a fost reținută, iar cei trei buzoieni s-au ales și cu dosar penal.

Polițiștii le recomandă buzoienilor să nu achiziționeze petarde sau artificii, interzise prin lege, deoarece nu doar comercianții riscă sancțiuni, ci și pasionații de efecte pirotehnice! Astfel, cei ce nu respectă regulile privind deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice pot fi sancționați cu amenzi de până la 6.000 de lei.

Polițiștii spun că, odată cu apropierea Revelionului, vor intensifica acțiunile pentru depistarea celor care vând ilegal petarde și artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here