Fără cuţit, ciocan, grenadă, sprayuri cu gaze lacrimogene sau brichetă la şcoală. Toate obiectele interzise în unităţile de învăţământ vor fi specificate foarte clar în noul statul al elevului, la care autorităţile au început să lucreze și care va fi gata până la finalul acestui an. Decizia a fost luată după discuțiile cu reprezentanții elevilor și părinților. Vor fi sancţiuni dure pentru copiii violenţi, dar şi pentru directorii care nu iau măsuri pentru combaterea agresiunilor.
În urma violențelor apărute și puternic mediatizate din școli, Ministerul Educației va modifica statutul elevului astfel încât să fie interzise, explicit, toate obiectele periculoase în incinta unităților de învățământ. Pentru ca elevii să fie mai bine îndrumați, va crește și numărul consilierilor din școli, acum fiind doar 2.600 la 3 milioane de elevi în tot sistemul educațional de stat. Reprezentanţii părinţilor vin şi cu o serie de propuneri, printre care pază în şcoli – acolo unde aceasta nu există. O altă propunere este cea de percheziționare a elevilor la intrarea în școală, însă numai in cazul unei amenințări reale sau atunci când există suspiciuni că ar avea asupra lor o armă.
Reprezentanţii elevilor insistă că e nevoie de multă consiliere în şcoli, ba chiar în unele cazuri ar trebui să fie obligatorie. În prezent, consilierea elevilor violenţi este posibilă doar cu acordul părinţilor. Sancțiuni, inclusiv prin destituirea din funcție, ar trebui să existe și pentru directorii unităților de învățământ care nu raportează incidentele minore şi nu iau măsurile care se impun, ajungându-se la situații grave de violență.
Recent, Ministerul Educaţiei a lansat o campanie publică de combatere a violenţei în şcoli. În luna septembrie au fost sesizate 340 de infracțiuni în incinta unităților de învățământ, cele mai multe fiind lovituri și alte violențe. În alte 20 de cazuri, în școli au fost introduse sau chiar folosite obiecte periculoase, potrivit Poliției Române. În jur de 30% din unităţile de învăţământ din România nu au nici sisteme de supraveghere video, nici paznici la poartă. Noul statut al elevului va fi gata până în luna decembrie a acestui an.