POLIȚIST PRINS ÎN FLAGRANT DELICT, ÎN TIMP CE LUA MITĂ

0
1707

Autor: Newss.ro

        Flagrantul delict a fost organizat vineri, la Ploiești de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție coordonați de procurori din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cel prins cu ,,mâța-n sac” este un agent de poliție din cadrul secției 4 Ploiești, Ionuț Bucur, cunoscut printre colegii săi drept ,,Balon”. Acesta ar fi solicitat de la un bărbat cercetat într-un dosar de viol, suma de 3000 de euro pentru a-l scoate de sub urmărirea penală.

        Polițistul a fost prins în urma unei urmăriri pe o stradă din Ploiești. Asupra sa nu au fost găsiți decât 500 de euro, deși tânărul cercetat în dosarul de viol, plătise 3000 de euro, suma cerută de Bucur. Se pare că diferența de 2500 de euro a rămas la intermediarii afacerii, doi interlopi din Ploiești. Ionuț Bucur a fost reținut vineri noapte, pentru luare de mită, urmând a fi prezentat instanței Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here