COLABORARE ÎN INTERESUL PACIENTULUI

0
502

O bună colaborare între medicul specialist și cel de familie este esențială în tratarea oricărui pacient. Aceasta a fost tema simpozionului „Afecțiunile chirurgicale în interesul medicului de familie”, organizat, ieri, de medicii secției Chirurgie Generală în colaborare cu departamentul „Otopedie și Traumatologie” din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

La eveniment au participat mai mulți medici de familie din Râmnicu Sărat, aceștia reprezentând veriga cheie în practica medicală. Specialiștii din cadrul Secției Chirurgie Generală și cei ai departamentului Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat vor să consolideze și mai mult relația pe care o au cu medicii de familie.

În cadrul evenimentului, au fost abordate mai multe teme, precum comunicarea dintre medicul de familie și medicul specialist, diagnosticul tumorilor glandei mamare, prevenția bolii venoase cronice a membrelor inferioare, artroza, dar și fracturile de șold, cele mai frecvente patologii întâlnite la persoanele vârstnice:

La eveniment a fost prezent și noul director medical al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Mădălina Eftenaru a subliniat rolul pe care îl are relația specialistului cu medicul de familie. În ultima perioadă, reprezentanții Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat au organizat mai multe evenimente și campanii de conștientizare a diferitelor afecțiuni în rândul pacienților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here