Singura unitate de învățământ construită de la zero, în ultimii ani, în municipiul Buzău, grădinița din cartierul Dorobanți 2, este gata de inaugurare. Construcția grădiniței de pe strada Ion Caraion, în care vor învăța trei grupe de copii din municipiu, a durat însă nu mai puțin de trei ani. Proiectul, demarat cu bani europeni puși la dispoziție de Ministerul Educației, s-a blocat la jumătatea drumului, deoarece firma care se ocupa de construirea grădiniței a intrat în faliment. Impasul a fost depășit după câteva luni bune, adică după ce ministerul Educației a organizat o altă licitație și o firmă din Buzău a preluat lucrarea. După inaugurarea grădiniței, Inspectoratul Școlar Buzău va decide cum se vor desfășura orele și care vor fi criteriile după care vor fi selectați copiii.