AU RĂMAS LIDERE

0
289
Sursa foto: Arhivă

Metalul Buzău şi CSM Râmnicu Sărat au rămas liderele clasamentului și după partida de vineri seară, în deschiderea etapei a 5-a din Seria a 2-a a Ligii a 3-a. Într-un veritabil derby al județului, dar și al seriei, cele două echipe buzoiene au încheiat la egalitate, 0-0, meciul jucat la Râmnicu Sărat.

Metalul și CSM Râmnicu Sărat se află, în continuare, pe primele două poziţii, lideri fiind râmnicenii, graţie golaverajului superior. De asemenea, echipele buzoiene păstrează şi un avans de trei puncte faţă de următoarele clasate, după ce, într-un alt meci al etapei, disputat tot vineri seara, ocupantele locurilor 4 şi 3, Aerostar Bacău şi CSM Focşani au terminat la egalitate, tot 0-0.

Cea de-a treia echipă buzoiană din Liga a 3-a, campioana judeţului, Voinţa Limpeziş, a reușit, sâmbătă, să aducă un punct, din deplasarea de la Sporting Lieşti, după ce la pauză a fost condusă cu 2-0. În a doua parte a meciului, Voința a egalat prin golurile marcate de Stelu Constache, în minutele 54 și 80.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here