TRANSFORMARE RADICALĂ

0
291

Parcul Crâng, din muncipiul Buzău, va suferi transformări radicale în următorii ani. Potrivit unui studiu, valoarea recreativă a pădurii ce însumează aproape 178 de hectare, va crește, în urma lucrărilor de reabilitare, de la 54 la 70 la sută. În total, în Parcul Crâng vor fi amenajate 55 de alei din materiale ecologice, fără defrișarea sau tăierea de arbori. Astfel, buzoienii vor putea explora pădurea Crâng mergând pe alei pietonale interioare, care fie vor fi nedelimitate, fie vor fi delimitate de o parte și de alta de pari din lemn și corzi legate între aceștia sau cu umplutură din piatră naturală mărunțită, apoi tasată. Și bicicliștii vor avea alei special amenajate pentru plimbări, fără a se aventura prin pădure, la întâmplare, ca în prezent. În total, aceștia vor avea la dispoziție aproape șapte kilometri de piste. În studiu mai figurează și 200 de bănci din lemn, de o parte și de alta a aleilor și a pistelor pentru bicicliști, 32 de puncte de informare din lemn, ce vor avea afișate informații despre Pădurea Crâng, precum și șapte toalete ecologice răsfirate pe toată suprafața parcului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here