PRIMA REACȚIE DUPĂ DEMITERE A FOSTULUI PREFECT DE BUZĂU

0
1692

Autor: Newss.ro

        La câteva ore după demiterea sa din funcția de prefect al Buzăului, George Sava le-a mulțumit tuturor pentru sprijinul ce i-a fost acordat de buzoieni, colegi și șefi din instituțiile locale pe durata mandatului său. Pe pagina sa de socializare, fostul prefect i-a sfătuit pe buzoieni să nu ezite să-și ceară întotdeauna drepturile și să îndrăznească mereu mai mult.

        ,,Stimați buzoieni,

      Vin astăzi în fața dumneavoastră și vă mulțumesc public tuturor pentru toată înțelegerea și ajutorul acordat Instituției Prefectului județului Buzău, pe care am avut onoarea să o conduc până în clipa de față. De asemenea, sunt recunoscător de încrederea pe care mi-au acordat-o toți șefii de deconcentrate și conducătorii de instituții subordonate Prefecturii cu care am colaborat foarte bine, în interesul cetățeanului. Am arătat în mandatul meu că se poate să răspunzi prompt la orice situație de criză și să rezolvi pozitiv, potrivit legii, situațiile ivite pe parcursul activității. Mulțumesc colegilor Instituția Prefectului cu care am colaborat direct si le doresc să dea dovadă de profesionalism și dăruire și de acum încolo. În măsura posibilităților, am reușit ca în acest mandat să realizăm împreună multe lucruri pozitive și să aducem cetățenilor un plus de siguranță și încredere în institutiile statului, potrivit atribuțiilor pe care le-am avut.

        Dragi buzoieni,

        Vreau să vă spun că a fost cea mai mare onoare pentru mine să fiu în slujba voastră și a Guvernului României. Trăim într-o societate în care evenimentele se succed cu repeziciune și trebuie să dăm dovadă de încredere în momentul în care suntem chemați la demnități oficiale, din care am avut onoarea să fac parte alături de voi. Vă mulțumesc pentru această încredere acordată și pentru că ați apelat la mine nu de puține ori, chiar dacă atribuțiile mele erau limitate, în sensul rezolvării petițiilor voastre. Ca jurist am ținut întotdeauna la legalitatea actului pe care l-am săvârșit sau l-am avut de avizat, iar ca om am ținut întotdeauna la aspectul uman al fiecărei situații prezentate. Mi-am pus întreaga pricepere și putere în slujba buzoienilor și a Guvernului și nu-mi pare rău. Acum, la sfârșitul mandatului încredințat mie, pot ieși în fața voastră cu fruntea sus urându-vă toate cele bune și multă prosperitate. Buzăul este și va rămâne un județ frumos, cu oameni frumoși, harnici și isteți. Vă mulțumesc! Vă îndemn din nou: Cereți-vă întotdeauna drepturile! Îndrăzniți mereu mai mult!” a scris George Sava, pe pagina sa de socializare.

      Reamintim, în ședința de Guvern de miercuri, premierul Dacian Cioloș a semnat hotărârea de demitere a prefectului de Buzău, George Sava și înlocuirea lui cu o angajată a Casei de Pensii Buzău, Aurelia Mitrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here