MECI DE GALĂ ÎN SALA SPORTURILOR DIN BUZĂU!

0
370
Sursa foto: Facebook//Gloria Buzău Handbal

Meci de gală, miercuri, 31 august, în Sala Sporturilor din Buzău. Handbalistele de la SCM Gloria Buzău vor întâlni campioana Rapid București.  Meciul, programat pentru ora 17.30, se anunță cu atât mai interesant cu cât Gloria a avut un start ideal de campionat. Duminică seară, tot în Sala Sporturilor, în prima etapă a noii ediţii a Ligii Naţionale, handbalistele antrenate de  Adrian Chiruţ au învins detaşat, scor 28-19, pe CSM Slatina.

Gloria a condus încă din start, 5-0, în minutul 6, şi 8-3, în minutul 12, după care oltencele au echilibrat disputa. La pauză, formația buzoiană a intrat la vestiare cu două goluri avans, 12-10.  În partea a doua a meciului, Slatina nici n-a mai mişcat, în timp ce Gloria a început să marcheze gol după gol, mărind diferența pe tabela de marcaj la opt sau nouă goluri. S-a terminat 28-19, un scor care dă speranțe în confruntarea teribilă, de mâine, cu campioanele de la Rapid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here