ANUL ȘCOLAR ÎNCEPE CU SCHIMBĂRI MAJORE

0
337

Noul an școlar, care începe în 5 septembrie, aduce o serie de modificări pentru elevi și profesori. Cea mai importantă dintre ele se referă la admiterea la liceu. Astfel, pentru cei care, de luni,  intră în clasa a VIII-a, media de admitere nu va mai depinde de mediile obținute în clasele V-VIII. Ministerul Educației, alături de partenerii de dialog social, a agreat eliminarea mediei de admitere la liceu, ierarhizarea elevilor urmând a se  face exclusiv pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională. Până acum media claselor gimnaziale reprezenta o cincime din media de admitere la liceu.

Admiterea la liceu este vizată și de alte schimbări. Printre modificările enunțate de ministrul Educației se numără și posibilitatea organizarii concursului de admintere, la nivel de colegiu, cu condiția ca această admitere să fie organizată imediat după susținerea examenului de Evaluare Națională. Tot din acest nou an școlar, elevii de clasa a V-a vor primi, atât burse sociale, cât și de studiu. Acordarea acestui tip de burse este o premieră.

Ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că bursele sociale și de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse, inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual ,,Foarte Bine” în clasa a IV-a.

Bugetul alocat burselor elevilor, de 1,032 miliarde lei,  a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022. Noul an şcolar se va încheia pe 16 iunie 2023. Cele 36 de săptămâni de şcoală vor fi împărţite, în premieră, în cinci module a câte şase – opt săptămâni de cursuri. Pe durata întregului an şcolar vor fi cinci vacanţe. Inclusiv o săptămână liberă la finalul lunii octombrie, pentru toţi elevii, nu doar pentru preşcolari şi pentru elevii din învăţământul primar, ca până acum.

Vacanţa din luna februarie a fost lăsată la alegere, iar cei mai mulţi au optat pentru ultima săptămână. Tezele au fost eliminate. Elevilor li se va încheia o singură medie pe tot parcursul anului şcolar la fiecare disciplină în parte. De asemenea, potrivit noului regulament şcolar, fiecare copil va beneficia de cel puţin un plan individual de învăţare. Dacă pandemia nu va întrerupe şcoala în următoarele luni, materia de la examenele naţionale de vara viitoare nu va fi simplificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here