VIDEO ȘI GALERIE FOTO: PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU PROXENETISM

0
350

Polițiștii oraşului Pogoanele şi secţiile de poliţie rurale arondate, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Buzău, au efectuat ieri, două percheziţii domiciliare la un bărbat, în vârstă de 42 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism. Activităţile au fost desfăşurate în județele Buzău și Brăila, în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Pogoanele.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două laptopuri, o tabletă, cinci telefoane mobile,  29.000 de euro și 10.000 de lei. Totodată, a fost indisponibilizat un autovehicul, estimat la 50.000 de euro, în vederea continuării cercetărilor. Au fost puse în aplicare douăzeci de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2012, bănuitul ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul României, Spaniei, Germaniei şi Italiei de către trei tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, din Buzău şi Brăila.

Bărbatul ar fi obţinut în acest mod bani prin care ar fi achiziţionat imobile în cele două judeţe şi autoturisme de lux, prejudiciul fiind estimat la 400.000 de euro. Faţă de bărbatul de 42 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. În urma prezentării instanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, respectiv al Direcției Operațiuni Speciale şi al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here