DEBUT ÎN NOUL SEZON

0
302
Sursa foto: ARHIVĂ: Gloria Buzău Handbal/Facebook

În weekend, cele două echipe de handbal buzoiene debutează în sezonul 2022-2023, al cincilea consecutiv în prima ligă, atât pentru Handbal Club Buzău 2012, cât și pentru Gloria Buzău. Prima reprezentație oficială în fața propriilor suporteri o va susține Handbal Club Buzău, în cadrul unui meci de gală cu multipla campioană Dinamo București. Partida va fi extrem de grea pentru jucătorii antrenați de Gabriel Armanu și Bogdan Constantin și se va disputa vineri, 26 august 2022, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”.

În schimb, fetele de la Gloria Buzău vor avea parte de un debut liniștit, cu o partidă , cel puțin în aparență, simplă. Handbalistele lui Adrian Chiruț primesc vizita celor de la CSM Slatina și, teoretic, nu ar trebui sa întâmpine probleme pentru a cuceri toate cele trei puncte. Întâlnirea SCM Gloria Buzău – CSM Slatina va avea loc la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, duminică, 28 august 2022, de la ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here