PAS GREȘIT PENTRU GLORIA BUZĂU

0
375
Sursa foto: Arhivă

Primul pas greșit pentru Gloria Buzău, în noul sezon al ligii a 2-a de fotbal. Echipa din Crâng a remizat, pe teren propriu, 1-1, în fața nou-promovatei CSM Slatina, la capătul unei partide pe care a dominat-o, dar putea și s-o piardă. Buzoienii au condus ostilitățile în prima repriză, steril însă, creându-și o singura mare ocazie. Matiș a lovit transversala porții lui Ionuț Pop, după o lovitură liberă de la 16 metri.

În a doua repriză, Gloria a atacat cu toate liniile și au avut două ocazii mari de gol. Vârtej a trimis în bară cu o lovitură de cap, iar, în minutul 69, Ciobanu a reluat nemarcat, din 8 metri, pe lângă butul din dreapta porții lui Pop. Slătinenii au lovit pe contraatac, cu 10 minute înainte de final. Proaspăt intrat în teren, Constantin Radu a depășit doi fundași ai Gloriei, l-a driblat pe Wiktorski și a pasat apoi pentru Marius Neicu, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Egalarea a venit totuși în minutul 92, grație vulpoiului Vali Alexandru, care a pacălit marcajul și a reluat cu capul în plasă, la o lovitură liberă. Pentru fotbaliştii buzoieni urmează o deplasare foarte grea, etapa viitoare, la Miercurea Ciuc, unde o vor înfrunta pe Csikszereda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here