2.000 LEI PENTRU NOU-NĂSCUȚI

0
775
Sursa foto:Arhivă

Mamele cu venituri reduse sau fără venituri, cele aflate în situații de risc, cele care sunt victime ale violenței domestice ori cele minore, vor primi un sprijin material pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei, potrivit unei noi ordonanțe. Momentan, măsura nu este aplicabilă, deoarece autoritățile trebuie să stabilească, în cel mult două luni de-acum înainte, procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți.

Ordonanța care  a apărut luni în Monitorul oficial stabilește cine va beneficia de ajutorul bănesc pentru nou-născuți. Mai exact, de banii de la stat vor beneficia mamele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, cele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; mamele care se află temporar în situații critice de viață, cum ar fi victime ale calamităților sau  ale violenței domestice,  sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate -nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință sau orice altă situație de vulnerabilitate.

Printre mamele beneficiare ale spijinului financiar sunt și minorele. În toate cazurile, de ajutorul pentru nou-născuți vor putea beneficia mamele care au născut începând cu anul 2022, cu condiția de a cere ajutorul în cel mult trei luni de la nașterea copilului. În plus, așa cum stabilește noua ordonanță, de acest ajutor vor beneficia și mamele provenite din zona conflictului armat din Ucraina. Valoarea ajutorului pentru nou-născuți este de 2.000 de lei. El  va fi acordat mamelor sub forma unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți. Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți emise nu vor permite retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar, ci vor putea fi folosite doar în magazinele care comercializează produse pentru îngrijirea nou-născuților din țara noastră.

Concret, este vorba despre produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii acestuia :scutece, produse pentru toaletă, articole de vestimentație, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru cel mic. Măsura acordării unui trusou pentru nou-născuți a mai fost aplicată și în trecut, între 2007 și 2010, dar acesta era acordat tuturor mamelor,  iar valoarea pachetului era de doar 150 de lei. Totodată, în 2018 a apărut un proiect ce dădea mamelor dreptul de a primi din nou trusouri pentru cei mici, dar acesta nu a parcurs întregul traseu legislativ și nu a ajuns să se  mai aplice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here