SECETA FACE PRĂPĂD ÎN JUDEȚUL BUZĂU!

0
429

Cei mai afectați de lipsa precipitațiilor sunt cultivatorii de cereale din comunele Vâlcelele și Balta Albă, aflate la granița cu județul Brăila. De pe suprafețele cultivate cu grâu, s-a recoltat de zece ori mai puțin decât ar fi trebuit. Porumbul a ajuns să fie cosit măcar să mai fie folositor ca furaje pentru animale. La floarea soarelui, pierderile sunt uriașe, iar fermierii se gândesc deja cum să curețe terenurile cu cât mai puțină cheltuială.

Praful a pus stăpânire pe suprafețele agricole din Câmpia Râmnicului, altă dată foarte roditoare. Uscăciunea din sol se duce la câțiva metri adâncime, spre disperarea tractoriștilor care au intrat să are. După ce a primit mai multe informări în legătură cu situația critică din județul Buzău, noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a mers personal, recent, în zonele afectate de seceta pedologică. Alături de peste 30 fermieri, Daea s-a deplasat în zona Râmnicului, într-un lan de porumb și unul de floarea soarelui, compromise total de secetă. Deși era întuneric, ministrul Daea a putut vedea, la lumina lanternelor, proporțiile dezastrului.

Georgian Calotă, unul dintre agricultorii care l-au întâmpinat la miezul nopții pe ministrul Daea, spune că oficialul guvernamental a rămas foarte impresionat de pagubele lăsate în urmă de secetă, în culturile de primăvară. Pentru înființarea culturilor de cereale, agricultorii au investit între 3.000 și 4.000 de lei la hectar, pe lucrările de arat, discuit, semănat, pe îngrășăminte. Măcar aceste cheltuieli, spun fermierii afectați de secetă, să le fie înapoiate de către stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here