LUCRĂRI SUPRAVEGHEATE

0
387

Arheologii de la Muzeul Județean supraveghează săpăturile în Piața Dacia din Buzău și înregistrează tot ceea ce este important din punct de vedere istoric. Totul, după ce unele ”voci” din oraș au sugerat că, în urma lucrărilor din Piața Dacia și de pe Aleea Trandafirilor, muncitorii ar fi scos la iveală oseminte umane și resturi de construcții cu importanță arheologică. Specialiștii Muzeului Județean spun că resturile de zidărie găsite aparțin unor clădiri din perioada interbelică, ce continuau traseul străzii Cuza Vodă. Ei spun că până acum, nu s-a descoperit nimic care ar putea opri lucrările la proiectul din centrul Buzăului și că nu sunt situații care să impună măsuri restrictive. În cazul în care ar urma să fie găsite vestigii arheologice importante, există măsura conservării acestora ”in situ”, așa cum s-a procedat la București, în Centrul Istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here