NICIO SURPRIZĂ LA TURNEUL DE BARAJ

0
437

CSM Slatina şi Dacia Mioveni vor continua în Liga Naţională şi în următorul sezon al „Ligii Florilor”. Aşa cum era de aşteptat, turneul de baraj organizat, în weekend, la Râmnicu Vâlcea, nu a adus nicio surpriză, cele două prim divizionare ocupând primele două poziţii, prin care şi-au asigurat continuitatea în eşalonul de elită al handbalului feminin românesc.

CSM Slatina a încheiat pe primul loc, cu 5 puncte, urmată de Dacia Mioveni, 5 puncte, CSU Cluj-Napoca, 2 puncte, şi Unirea Slobozia, 0 puncte. Componenţa viitoarei ediţii a Ligii Naţionale de handbal feminin este acum completă, cu două noi adversare la start pentru SCM Gloria, nou promovatele CSM Galaţi şi CSM Târgu Jiu, şi, faţă de ediţia recent încheiată, fără Ştiinţa Bucureşti şi CSM Deva, retrogradate direct în liga a doua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here