BUZĂUL ARE UN NOU TEATRU!

0
322

Este vorba despre Teatrul Municipal „Velimar Maximilian”, instituție de cultură care va avea personalitate juridică, un număr de 35 de angajaţi şi va fi subordonată Consiliului Local Buzău. Conducerea noii instituţii de cultură va fi asigurată de către un manager şi un director artistic, care vor fi angajaţi prin concurs  nu mai târziu de 6 luni de la înfiinţare. Până atunci, conducerea interimară va fi asigurată de către regizorul basarabean Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Primul spectacol al noului teatru, înființat la Buzău, va avea loc la toamnă, iar distribuția va cuprinde actori buzoieni și din Chișinău.  Sediul Teatrului Municipal „Velimar Maximilian” va fi în Vila Albatros din Parcul Marghiloman, unde funcţionează şi Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, iar spectacolele se vor juca la fosta sală a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Născut la Buzău, în 1882, Velimar Vladimir Maximilian a fost un actor de teatru şi film, pionier în arta regiei de film. În oraşul Buzău mai există un teatru, „George Ciprian”, fondat în 1995, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here