Cel mai vechi deţinător legal de armă din România are 100 de ani. Este vorba despre Gheorghe Baciu, din comuna buzoiană Mânzăleşti. De ziua sa, miercuri, 4 mai, bătrânul vânător s-a trezit la poartă cu poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Sub pretextul unui control, poliţiştii au mărturisit localnicului adevăratul motiv al vizitei lor. I-au transmis urări sărbătoritului, apoi i-au oferit drept cadou un tablou decorativ cu simboluri vânătoreşti şi o diplomă de apreciere a modului în care a resctat legea, întotdeuna.
Și la 100 de ani, Nea` Gică, așa cum îi spun rudele și vecinii, îşi întreţine gospodăria în care locuieşte singur, după moartea soției, merge la cumpărături şi chiar la vânătoare, când se iveşte ocazia.Când nu are treabă prin curte, bătrânul cântă la fluier sau își curăță arma de vânătoare. Deține aceeași pușcă de 60 de ani. Nea’ Gică are o singură fată, ajunsă acum la vârsta de 72 de ani, care locuiește în orașul Buzău. Femeia îl vizitează de câte ori este posibil.