ATENȚIE LA CUMPĂRĂTURILE DE PAȘTI!

0
455

La o săptămână distanță de Paștele  ortodox, românii au început să își facă primele cumpărături pentru masa de sărbătoare. Atenție, însă! Sunt și comercianți care încearcă să profite de naivitatea cumpărătorilor și scot la vânzare produse expirate, chiar și carne. Pentru a diminua din pericolul la care ar putea fi expuși cumpărătorii, inspectorii OPC au început controalele în piețe și magazine. Așa cum era de așteptat neregulile nu au întârziat să apară. Aceștia au găsit, în urma controalelor desfășurate până acum, carne neetichetată corespunzător, lactate expirate, ouă neștanțate și frigidere defecte în care erau ținute produse alimentare. Toate însă erau prezentate ca proaspete, numai bune de pus pe masa de sărbători.

Inspectorii au dat amenzi și avertismente, iar comercianții trebuie să remedieze defecțiunile în cel mai scurt timp. Într-o singură zi, la nivel național, au fost peste 100 de controale, iar valoarea amenzilor a depășit 380 de mii de lei. În această perioadă, premergătoare sărbătorilor de Paști, comisarii de la Protecția Consumatorilor ne îndeamnă să fim atenți la oferte și mai ales de unde cumpăram produsele perisabile. Ieftin nu înseamnă și bun pentru sănătate. Autoritățile recomandă consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor, chiar dacă sunt vândute la un preț mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători.

Carnea de miel, la mare căutare în aceste zile, trebuie cumpărată numai din macelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe. Ea trebuie să prezinte ștampila sanitar-veterinară, iar ca aspect să fie elastică și să nu prezinte suprafața lipicioasă și urât mirositoare. Carnea achiziţionată se va transporta în condiții igienice, cât mai repede și se va depozita la temperaturi de refrigerare, de 0 până la 4 grade. Și pentru că se apropie Floriile, zi în care se mănâncă peste, oamenii trebuie să fie atenți și să verifice dacă peștele proaspăt nu are solzi  care se desprind ușor, corpul să nu fie acoperit cu mucus urât mirositor, iar branhiile să nu fie de culoare cenușie sau brună.

Mare atenție și la ouăle pe care le vom înroși de Paști. Evitați cumpărarea ouălor a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă, verificați data durabilității minimale care este înscrisă pe ambalaj, în cazul ouălor ambalate sau pe un afiș împreună cu alte informații precum categoria de calitate și de greutate. Cumpărați vopsea de ouă numai din locuri autorizate și nu utilizati vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta pericol pentru sănătate.

Și nu în ultimul rând fiți precauți și la produsele de patisserie, specifice sărbătorilor pascale, cozonaci și pască. Acestea trebuie cumpărate numai din locuri autorizate, spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute. Trebuie să știți că produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data fabricației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here