La o săptămână de la marea relaxare, timp în care cei mai mulţi au renunțat la masca de protecție, România a înregistrat ieri o creștere semnificativă a cazurilor de covid, fiind raportate peste 4800 de noi infectări, ceea ce înseamnă aproape dublu față de ziua de luni. A început să crească şi rata de pozitivare a testelor și toate indică acum varianta Omicron. Și indicele care arată câte persoane se infectează de la un caz pozitiv e în uşoară creştere.
Oficialii și medicii spun că o asemenea evoluţie era aşteptată după ridicarea restricţiilor, dar care nu pune deocamdată probleme. Varianta Omicron, cea care se transmite acum exclusiv, determină forme mai ușoare de boală, ce poate fi tratată în ambulatoriu, la domiciliu. Creșterea va fi doar una de diagnosticare de noi cazuri, dar care nu va avea impact pe sistemul de sănătate.
Și în ţările din Occident a crescut semnificativ numărul cazurilor confirmate. Şi sunt experţi care vorbesc despre încă un val al pandemiei. Ministrul Sănătății de la noi spune că nu putem să discutăm despre al 6-lea val atât timp cât valul 5 nu s-a încheiat. Dacă se va ajunge la o creștere a numărului de cazuri care să pună probleme în spitale, se vor lua măsuri la nivelul Guvernului.
Virusul se transmite şi acum în comunitate, aşa că oficialii fac apel la responsabilitate. Deşi masca nu mai e obligatorie, medicii o recomandă pentru spațiile închise și aglomerate. Epidemiologii spun că efectele eliminării tuturor restricțiilor anticovid în România se vor vedea în cel mult 3 săptămâni.Atunci se va putea care este situația cu imunitatea post-infecțioasă reală sau presupusă parțial și cu imunitatea post-vaccinare.
Ministerul Sănătăţii le recomandă celor care au simptome de infectare cu SARS-CoV-2 să se testeze. Teste gratuite se pot face în continuare prin medicii de familie şi la centrele de recoltare care au rămas deschise. Foarte important, cei confirmaţi cu Covid trebuie să se izoleze. Vor primi concediu medical timp de 5 sau 7 zile, plătit 100 la sută.
Un aport la creșterea numărului de cazuri noi de infectare cu Sars cov 2 l-ar putea avea și miile de refugiați ucraineni, care ajung pe teritoriul țării noastre. Sunt deja câteva sute de ucraineni care au cerut să se testeze sau să se vaccineze anti-COVID. 13 dintre cei 75 de refugiaţi internaţi acum în spitalele de la noi sunt infectați. Peste 3.300 de paturi au fost alocate pentru refugiaţi în spitalele din România.